Mereu la start
Descriere
Mereu la start spune povestea transformării lui Andrei Roșu prin intermediul sportului de anduranță, începând de la primul maraton, trecând prin numeroase competiții dificile, ultratriatlon, Ironman, traversarea Atlanticului și până la recordurile Guinness înregistrate.
Dacă, citind această carte, vei simți dorința să devii un model pentru copiii tăi, pentru familia ta sau pentru generațiile care vin, atunci scopul ei a fost atins.
„Cel mai dificil e să te ridici de pe canapea și să începi. În momentul în care te-ai ridicat și ai decis, gata, începând de astăzi – nu de mâine, nu de luni – îmi transform viața și fac anumite lucruri, deja 90% din provocare e realizată.
Am înconjurat Pământul de vreo două ori de când m-am apucat de alergat.
Toate ambarcațiunile sunt în siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite.
De asta oamenii urcă pe Everest, merg pe Lună, merg pe Marte. E ceva în noi care trebuie să exploreze ce se întâmplă în jurul nostru, dar și în interiorul nostru. Pentru că în momentul în care îți învingi frica, automat depășești niște bariere.” Andrei Roșu
Andrei Roșu (n. 30 iunie 1976, Brașov) este sportiv de anduranță, antreprenor social, speaker motivațional, muzician, organizator de evenimente sportive și susținător de proiecte sociale. În 2011 a intrat în Cartea Recordurilor ca primul om din lume care a finalizat circuitul „7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente”. Este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în 2015.
Andrei Roșu este fondatorul Transmaraton, prima platformă de running și fundraising din România, creator al programului și aplicației „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni“ și inițiator al gamei de produse vegetale FILGUD. Andrei a susținut peste 500 de conferințe, inclusiv în multiple evenimente TEDx, fiind unul dintre cei mai apreciați keynote speakers din România.
Anca Cristina Ilie a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, specializarea Limbi Clasice, și programe masterale de Studii Clasice, Traducerea Textului Literar, Comunicare și Relații Publice (la Universitatea București) și Istorie (la CEU, Budapesta). A lucrat în presa scrisă și a tradus, redactat, editat, coordonat numeroase cărți de ficțiune și non-literare.
Ce spun clientii
O lectură excelentă!
Am râs, am plâns, am avut halucinații și am vorbit singură parcurgând, pagină cu pagină, cartea lui Andrei. L-am însoțit de-a lungul curselor de Ironman, Triplu Ironman, Quintuple Ironman și alte ”tuple” extreme, în locuri pe care nici măcar pe hartă nu aș ști să le arăt din prima.
Eu simt că el este o inspirație pentru oricare dintre noi, indiferent de activitatea pe care o alegem, de proiectele, visele sau obiectivele noastre. Andrei ne arată unde putem ajunge atunci când voința învinge neputința – totul depinde doar de cum te poziționezi față de situația în care te afli.
”Ambarcațiunile sunt în siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite” – este îndemnul lui de a acționa și de a ieși din blocajele în care ne complacem, crezând că acela este confortul. Cartea îți dă un imbold puternic de a acționa, demonstrându-ți că totul este posibil.
Recomand să o citiți echipați, pentru că pur și simplu îți vine să te apuci de antrenament în timp ce dai paginile!
Mulțumim, Andrei, pentru povestea ta inspirațională!