logo
Liber la pedalat

Liber la pedalat

Ghid practic pentru iubitorii de bicicletă

Grant Petersen

În stoc
Disponibil și în magazinele Cărturești, Diverta, Humanitas, Eminescu, Seneca, Sportguru și pe libris.ro
59,00 lei
Titlu original
Just Ride: A Radically Practical Guide to Riding Your Bike
Traducător
Maura Cotfas
Ediție
paperback, I 2019
Număr de pagini
240
Format
11 x 20 cm
ISBN
978-606-94843-1-9

Uitați de bicicletele extra-ușoare și incomode, de tricourile în culori stridente, de încălțările bizare prinse de pedale minuscule, de sutele sau miile de kilometri ce trebuie cuceriți cu orice preț. De ce să nu pedalați așa cum o făceați în copilărie?! Sus pe șa și la drum! Numai așa puteți (re)descoperi adevărata bucurie a pedalatului.

Pe parcursul a 89 de capitole scurte, autorul analizează riguros, dar și cu ironie, subiecte extrem de practice pentru orice pasionat de ciclism, precum tehnici de pedalare, reguli de siguranță în trafic, sfaturi despre sănătate și fitness și aspecte legate de componentele și geometria bicicletei.

— Titlu susținut de Delcar SKODA și publicat în parteneriat cu Radio Guerrilla.

„Credeți că șaua bicicletei cauzează impotență? Nu, sigur nu. Lumea ciclismului mai are alte câteva astfel de «mituri», demontate cu umor și inteligență în acest excelent ghid pentru amatorii de mers pe bicicletă.”

Ciprian Bălănescu, Triatlonist

„Bicicleta nu este numai un mijloc de deplasare, ci poate deveni un stil de viață. Bicicleta leagă prietenii, apropie oameni, pune un mare egal între ei. În plus, bicicleta ta este cea mai bună, cea mai rapidă și cea mai frumoasă dintre toate. Ia-ți strictul necesar, urcă pe bicicletă și pornește la drum!”

Alex Ciocan

Grant Petersen este biciclist pasionat încă din anii 1980, de când merge pe bicicletă în fiecare zi. Ideile și opiniile sale au apărut în mai multe reviste de specialitate, printre care Bicycling, Outside și Men’s Journal. Compania pe care a fondat-o și pe care o conduce, Rivendell Bicycle Works, produce modele de bicicletă pentru cei care doresc să se bucure de experiența mersului cu bicicleta, departe de influențele nefaste ale culturii competiționale.