Vreau să joc
Autobiografia
Ionuț Rada, Laurențiu Despina
- Ediție
- paperback, I 2022
- Număr de pagini
- 304 (conține fotografii color)
- Format
- 13 x 20 cm
- ISBN
- 978-606-95021-6-7
VREAU SĂ JOC spune povestea unei pasiuni pentru fotbal iscată în inima unui puști care abia intra la școală, pasiune care îl va purta, din colbul uliței bunicilor, pe la cluburile mari din România, apoi la unele din afară, de fiecare dată cu o energie și un entuziasm recunoscute de-a lungul anilor, atât de prieteni, cât și de adversari. Bucuria jocului este de fapt „înțelepciunea” pe care Ionuț Rada o împărtășește cititorilor săi în această carte dedicată mai ales celor care abia „intră pe teren”.
Nu de puține ori m-am întrebat încotro aș fi luat-o dacă nu aș fi avut fotbalul de partea mea. Tot încercând să-mi aduc aminte ce pasiuni aveam în copilărie – evident, în afară de fotbal –, mi-am dat seama că era un efort inutil. [...] Uneori am închis ochii, alteori nu m-am ferit să visez chiar cu ochii deschiși, larma fotbalului era prezentă peste tot, la fel nevoia de minge, de a alerga, de a fi parte a unei echipe, preferabil cea care înscrie cu un gol mai mult.
Ionuț Rada
Pasiunea, disciplina muncii, ambiția și tenacitatea de a înfrunta dificultățile îl conduc pe Ionuț pe drumul la care visează cei mai mulți dintre jucătorii ajunși la final de carieră, acela al echilibrului și al stabilității.
Răzvan Lucescu
Ordonat, disciplinat, profesionist și educat!!! Datorită acestor calități a jucat fotbal la echipe foarte bune. Felicitările mele și respect pentru jucătorul și persoana Ionuț Rada.
Gheorghe Hagi
Autobiografia lui Ionuț Rada este o carte de care fotbalul românesc avea nevoie. Veți citi o poveste despre muncă, luptă cu adversari și cu tine însuți, succes, și devenire în fotbalul nostru. Și care deschide atâtea culise, cât să vedeți că și noi avem povești captivante. Ionuț Rada arată și prin această carte că este un model pentru tinerii fotbaliști, dar și o bucățică de istorie pentru Universitatea Craiova, Rapid, Steaua și CFR Cluj.
Cătălin Striblea
Apar atât de multe „cărţi de carieră”, încât încep să dezvolt un soi de saturaţie. Fiecare are câte ceva de spus despre drumul parcurs, dar nu oricine poate spune ceva interesant. Aşa că am resimţit o uşoară crispare atunci când Ionuţ Rada mi-a transmis începutul cărţii despre viaţa lui sportivă şi m-a invitat să scriu câteva rânduri. Cu toată prietenia, Rada nu a fost Hagi, nici Mutu şi nici Chivu. Plonjat în alte lecturi, am oftat şi m-am apucat să citesc. Şi până să apuc să mă dezmeticesc n-am mai avut ce să citesc. Terminasem cele 30 de pagini la care am avut acces atât de repede, încât m-am speriat. Acum aştept toată cartea cu nerăbdarea cu care aşteptam Pif-urile pe vremuri, căci tot despre aventuri care te trag înăuntrul lor e vorba. Şi despre pasiunea care te salvează din orice, mai ceva ca Docteur Justice.
Radu Naum
Ionuț Alin Rada (n.1982) a debutat în fotbalul profesionist în 2001 la Universitatea Craiova. Principalele echipe la care a jucat sunt Rapid București, alături de care s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei UEFA, Steaua București, cu care a debutat în Champions League, CFR Cluj, cu care a câștigat Campionatul Ligii 1 și AS Bari din Italia. Ionuț este membru fondator al CS Transilvania Seeds, o asociație care inițiază copiii în fotbal. Din pasiunea sa pentru sport a fondat platforma de antrenamente The Rada Way (www.theradaway.ro). În prezent, Ionuț Rada locuiește la Cluj, împreună cu soția și cele două fiice.
Laurențiu Despina (n. 1964) este redactor la Radio România Constanța. A fost arbitru de fotbal timp de peste zece ani. A scris pentru mai multe ziare constănțene și este autorul romanului Copacul cu frunze de caiet (Ex Ponto, 2018).